Los hacedores de casas | Făcatorii de case

by Cezara L.

LOS HACEDORES DE CASAS

Añoro el hogar, añoro mi casa,
añoro una casa que ya no existe.
Me la imagino con una alegría triste,
con su cielo, y en la valla el fontanal.

No se encuentra en ningún pueblo,
la construyo con lágrimas y sin motivo.
Añoro mi casa, la del recuerdo,
la que se marchó, ella también, conmigo.

Mis ancianos se hallan en los muros o
las reses pisotean sus vestigios.
Añoro mi casa de repente,
añoro el recuerdo de mi otra vida.

Mi hijo construye, ahora,
la ilusión y el llanto en su casa.
Un puñado de cal en la pared
[y otro en los huesos],
estando él y la casa en la misma humareda.

Mantiene la mano sobre la tierra;
no juega, se detiene y se levanta
y mi carne se amedrenta,
en el instante cuando se me acerca.

Tanto que mi muchacho y el de nadie
amando a su hijo y olvidando a su padre,
aún añorando mi casa, me encuentro con él
cimentándome despacio en la suya.

Y, mi carne, añorando siempre
una casa como un torrente de agua,
polvo es mi vida y también mi lecho
junto con el aflorar de mi brote.

Adrian Păunescu

Totuși iubirea (1980-1982)

____________________________________________________

FĂCĂTORII DE CASE

Mi-e dor de casă, dor de casa mea,
Mi-e dor de-o casă care nu există,
Mi-o-nchipui iar, cu-o bucurie tristă,
Cu cer în cer şi-n gard cu-o fântânea.

Ea nu se află azi în nici un sat,
O rezidesc din lacrimi şi neştire,
Mi-e dor de casa mea din amintire,
Care-a plecat şi ea, când am plecat.

Bătrânii mei se află în pereţi,
Sau vitele îi calcă în copite,
Mi-e dor de casa mea pe negândite,
Mi-e dor de dorul fostei mele vieţi.

Băiatul meu zideşte el, acum,
Nălucă-nlăcrimatei sale case,
Un pumn de var în zid şi altu-n oase,
Stau, el şi casa, în acelaşi fum.

Şi iată-l, pune mâna pe pământ,
Şi nu se joacă, stă şi se ridică,
Şi cărnii mele i se face frică,
În clipa când atât de-aproape-i sunt,

Încât băiatul meu şi-al nimănui,
Iubindu-şi fiul şi uitându-şi tatăl,
Încă mi-e dor de casa mea, când iată-l,
El mă zideste-ncet în casa lui.

Şi carnea mea, fiindu-i dor mereu
De-o casă ca un fulgerat de apă,
Țărână e şi viaţa mea e groapa
Lângă-nălţarea lujerului meu.

Adrian Păunescu

Totuși iubirea (1980-1982)

Advertisements