Aviones de Babel

Moină | Aguanieve

AGUANIEVE

Otoño, invierno
ninguno es perenne;
llueve y nieva—
nieva y llueve.

Sucia y desnuda
la noche declina;
enfermizos y pálidos
los alumnos caminan.

El cuarto es húmedo
y el frío me inunda—
para acomodarme
con los de la tumba.

Otoño, invierno
ninguno es perenne;
llueve y nieva—
nieva y llueve.

George Bacovia

_____________________________________________________________

MOINĂ

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.

Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală

Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde –
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde…

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.

George Bacovia

La geografía del tiempo | Geografia timpului

LA GEOGRAFÍA DEL TIEMPO

  1. Las palmas

Así es, en un año las manos se han vuelto más ásperas.
Llevan encima durezas que perduran.
El metal que dolía al principio
las ha endurecido, fundiéndolas en la piel.
Ellas me piden más fortaleza
y yo le pido al pensamiento un nuevo juicio.
Su petición es mucho más vehemente
cuando, a veces, aguantan el peso de mi frente.

Comienzo a prestar atención, al fin,
porque aún me queda mucho por comprender,
porque cualquier hecho tiene grandes verdades
que una vez no parecieron importarme.
Empiezo a sentir la angustia sin rostro,
sediento por conocer estos misterios,
de nutrirlos con un extrañar hambriento
y de conocerlos puros, sin vestidos.

  1. El amor

Con ella incluso mañana vagaré bajo el sol,
seremos nosotros dos, traviesos o sosegados.
¿Pero me sigo conformando hoy quizás
solo con los besos y abrazos apasionados?
A veces, en lugar de pensar, ella ríe,
los besos ahogan ideas,
y aun así amo, y amo con desenfreno,
su forma y manera de mecer al andar.

A partir de mañana, volcaré todo lo que ha sido.
El amor tomará otro camino o morirá.
Estoy seguro, ella me mirará extraño
y llorará, quizá, en silencio.
Le resultará difícil y a mí también.
Soportaré los pensamientos de lo que vendrá.
Cuando subes la montaña, la fatiga vences
soñando con las cumbres, elevadas murallas.

  1. La geografía del tiempo (1)

Cambio el discurrir por una perspectiva intensa:
Tengo delante la geografía del tiempo.
Mi época está aquí: en los campos y en las montañas,
en la inmensidad vasta y extensa.
Existen miles de ríos, unos discurren rectos,
otros por caminos sinuosos.
Y, aun así, todos se dirigen ahora
hacia el inmenso mar, catártico.
Todo me parecía, al principio, confuso.
Caminaba —dónde— no me importaba.
Sabía que era joven y que amo intenso.
Los compañeros de orgullo y sudor
no conocíamos la pesadumbre
y quizá por eso no había temor.
¡Qué bello volar! Pero más bello es
volar hacia la estrella que te reclama.

  1. La geografía del tiempo (2)

Avanzando por el tiempo, dejamos nuestra huella
y así lo vuelve a recibir el universo.
Aunque al recorrer el tiempo, él mismo,
nos cambia con sigilo el alma y el paso.
No es la vejez la que corriendo nos persigue
y hacia la muerte busca encaminarnos,
sino la madurez que crece en nosotros
y nos hace madurar hasta la muerte.

Entonces, de su vuelo y el mío,
la fábrica es una parte, una arteria.
Se forja no solo en hierro y minerales
sino en la savia que alimenta esta era.
Sus latidos pueden sentirse
hasta en la hierba rozando bajo las costillas.
En la mezcla de todas se perciben
nuestros latidos desbocados.

— Nicolae Labiș
Los primeros amores (1956)

_______________________________________________________________

GEOGRAFIA TIMPULUI

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri mari
De care-odată nu părea să-mi pese.
Încep să simt înfriguratul chin
Al setei de-a cunoaşte-aceste taine,
De a nutri spre ele-un dor flămând,
De-a le cunoaşte pure, fără haine.

2. Dragostea

Cu ea şi mâine-oi hoinări sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi…
Dar mă mai mulţumesc şi astăzi oare
Doar sărutări şi-mbrăţişări fierbinţi?
Ades, în loc să cugete, ea râde,
Săruturile-năbuşesc idei,
Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic,
Făptura ei şi mersul lin al ei.

De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost –
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea mă va privi ciudat
Şi lăcrăma-va, poate, în tăcere.
Îi va fi grea. Şi mie-mi va fi greu.
Voi îndura, gândind ce-o să urmeze.
Când urci pe munte, truda ţi-o înfrângi
Visând la piscuri, nalte metereze.

3. Geografia timpului (1)

Schimb curgerea acum în plan intens:
Geografia timpului e-n faţă.
Epoca mea e-aici: câmpii şi munţi,
Diversitate vastă şi măreaţă.
Sunt mii de râuri, unele curg drept,
Iar altele pe căi ocolitoare,
Şi totuşi toate se îndreaptă-acum
Spre marea mare, purificatoare.

Totu-mi părea întâi învălmăşit.
Mergeam – dar unde, nu-mi păsase mie.
Ştiam că-s tânăr, că iubesc adânc
Tovarăşii de muncă şi mândrie,
Nu cunoşteam primejdiile mari
Şi poate de aceea n-aveam teamă…
Frumos mai e să zbori! Dar ce frumos
E-atunci când zbori spre steaua ce te cheamă!

4. Geografia timpului (2)

Trecând prin timp, îl însemnăm sub pas –
Aşa îl reprimeşte universul.
Dar însuşi timpul, când prin el păşim,
Ne schimbă tainic inima şi mersul.
Nu bătrâneţea,-n urmă alergând,
Spre moarte pasul cearcă să ni-l poarte,
Ci doar maturitatea creşte-n noi
Şi ne maturizăm până la moarte.

Din epocă, din zborul ei şi-al meu,
Uzina e o parte, o arteră.
Nu fierbe-n doar fier şi minereu,
Ci seve ce hrănesc această eră.
Pulsaţiile ei se pot simţi
Până şi-n iarba fâşâind sub coaste –
Cu ele-amestecate se aud
Pulsaţiile noastre furtunoase.

Nicolae Labiș — Primele Iubiri (1956)

Las entrañas de la tierra | Nga mitra e dheut

LAS ENTRAÑAS DE LA TIERRA

De nuevo el dolor
brota impetuoso
de las entrañas de la tierra.
Una fiebre violenta
sacude
sus profundidades.

«Paciencia, paciencia…»

Que la noche no caiga sobre el camino
dejando paso libre a los malhechores.

«¡Paciencia!» resuena dolorido
el grito de la madre.

Paciencia más allá de la paciencia
pues la noche es muy larga
y el alba todavía está muy lejos.

La nana de la madre
canta a la paciencia;
el porvenir esperanzador
recurre a la paciencia
e ilumina los senderos
para no dejar paso libre a los malhechores.

«¡Paciencia!» clama la leche materna que se vierte
para que la sangre
no sea derramada.

Mas todo el mundo conoce
el principio inolvidable:

La paciencia tiene un límite.

 

(Përjetësi/ Eternidad, 2001)

—Edi Shukriu

(Traducción desde el francés al español. Versión original en albanés.)

____________________________________________________________

NGA MITRA E DHEUT

Dhembja e ringjallur vrujon
nga mitra e dheut

 shungullojnë thellësitë:

Durim… Durim…
të mos erret udha
t’u hapë shtigje të paudhëve

Durim! Uturin thirravajshëm Nëna
Durim tej durimit
se nata është e stërgjatë
e drita e agut ka zënë diku në thua

Durim! përbejnë ninullat
Përben Syri i Mirë
që lë shtigje të ndriçuara
t’i theqafë të pabesët

Durim! kullon qumështi
i gjirit të gulçuar
të mos gufojë gjaku nga dejt

Nga mitra e dheut
gulon urtia:

Durimi ka kufi

 

(Përjetësi / 2001)

—Edi Shukriu 

EL BUSTO ILIRIO | BUSTI ILIR

EL BUSTO ILIRIO

Te contemplo de día
y de noche,
fascinado por tu belleza.

¿Soy yo el que te ha hecho salir
a la luz del día
o eres tú quien me ha llamado
de los tiempos de la noche?

Oh, sonrisa herida
grabada en mármol.

Tu mirada bajo el velo
hace renacer el dolor.

El destino continúa
dirigiendo la danza de la vida.

Nos miramos a los ojos:
tú, vestida de mármol
y yo, el mármol.

Sobre tu tersa frente
mis arrugas desaparecen.

(Syri i natës/ El ojo de la noche, 1986)

—Edi Shukriu

(Traducción desde el francés al español. Versión original en albanés.)

___________________________________________________________

BUSTI ILIR

Sodis me ditë
me natë
bukuria më magjeps

Në përqafim të kohës
të solla unë
o
më more me vete

Buzeqeshja e vrarë
në mermer skalitur

Shikimi i zënë
vuajtjen ringjall

Sillet valle e fatit

Sy më sy soditemi
ti e veshur në mermer
unë mermer

Në ballin tënd pa rrulla
zhduken të miat

(Syri i natës, 1986)

— Edi Shukriu

Emoción de otoño | Emoție de toamnă

EMOCIÓN DE OTOÑO

Ha llegado el otoño, cúbreme el alma
con la sombra de un árbol o, mejor, con la tuya.

Temo no volver a verte, a veces,
porque me crecerán alas afiladas hasta las nubes,
porque te esconderás en un ojo ajeno
y él se cerrará con una hoja de ajenjo.

Entonces me acerco a las piedras y callo,
recojo las palabras y las ahogo en el mar.
Soplo la luna y la alzo y la convierto
en un gran amor.

Una visión de los sentimientos (1964) —Nichita Stănescu

_____________________________________________________________

EMOŢIE DE TOAMNĂ

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

O viziune a sentimentelor (1964) —Nichita Stănescu

El código de Hammurabi | Ligji i Hamurabit

EL CÓDIGO DE HAMMURABI

Artículo 226: Si un barbero rae la marca de un esclavo, que corten la mano del barbero.
Artículo 282: Si un esclavo dice a su amo: «Tú no eres mi amo», que el amo le corte la oreja.
Artículo 231: Si muere un esclavo del dueño de la casa, le darán al dueño de la casa esclavo por esclavo.

Ayer por la mañana,
cumpliendo al pie de la letra
el artículo 226
del Código de Hammurabi,
me cortaron los dedos
porque quise hacer
de la marca de la miseria
una cosa del pasado.

Ayer por la noche,
cumpliendo al pie de la letra
el artículo 282
del Código de Hammurabi,
me cortaron el rostro
porque quise hacer
resonar en el presente
el canto de los pájaros
venideros.

Esta mañana,
cumpliendo al pie de la letra
el artículo 231
del mismo código,
me mataron
y reemplazaron, según ellos,
por otro esclavo.

Oh, ¡pobres necios!
No llegáis a comprender
que yo también soy él,
que tiene miles de dedos,
miles de orejas
y una sola voluntad de hierro
forjada de generación
en generación.

(Sonte zemra ime feston, 1972) – Edi Shukriu

_____________________________________________________________

LIGJI I HAMURABIT

Neni 226:    Nëse kirurgu… e shlyee damkën nga robi, le t’i priten duart.
Neni 282:    Nëse robi i thotë të zotit: Ti nuk je zotëria im, le t’ia prejnë veshin.
Neni 231:    Nëse është mbytur robi, le të ipet robi për rob.

Në mbështetje të nenit 226
të Ligjit të Hamurabit,
ditën e djeshme
gishtërinjtë m’i shkurtuan
se damkën e mjerimit
tentova ta bëj të kaluar

Në mbështetje të nenit 226
të Ligjit të Hamurabit,
mbrëmjen e djeshme
më gjymtuan,
se këngën e zogjve
desha nga e nesërmja
ta sjell në të sotmen

Më vranë në mëngjezin e sotëm
dhe në mbështetje të nenit 231
të të njëjtit ligj
më zëvëndësuan sipas tyre
me një rob tjetër

Të mjerët, nuk e dinë se ai jam përsëri Unë,
me njëmijë gishtërinj,
me njëqindmijë veshë
dhe
me një të vetme
dëshirë të çelniktë
të kalitur ndër brezni

(Sonte zemra ime feston 1972)

 

ARS POETICA

ARS POETICA

Muere el verbo sin clamor
abatido por el sueño y apuñalado
busca propinas y busca dolor,
con el puño derecho, alzado.

Tanto oro en los cuadros
en vano desgastado,
pues los pederastas con ofrendas
están ya descansando.

El universo gime en sí mismo
por la borrachera yerma de fumar.
El dolor me ensordece,
el verso me desgarra
como cuando te entran ganas de mear.

Argóticos, 1992 — Nichita Stănescu

__________________________________________________________

ARS POETICA

Cuvântul moare în tăcere
Se abate înjunghiat de vis
și vrea bacșiș și vrea durere,
și-ntinde pumnul drept, deschis

Atâta aur pe icoane
prea în zadar s-a spălăcit,
căci găozarii cu plocoane
abia acum au conăcit

Și-și geme-n sine universul
beția stearpă de hașiș
Mă doare surd,
mă taie versul
cum simți nevoia să te piși.